Germania, care a trecut de vârful de îmbolnăviri cu COVID-19, va începe să renunţe la restricţii, a anunţat miercuri cancelarul Olaf Scholz, potrivit AGERPRES citând AFP şi DPA.
Principala putere economică europeană va porni un plan de relaxare în trei etape, până la 20 martie, care urmăreşte eliminarea "unei mari părţi a restricţiilor aflate în prezent în vigoare", a declarat Scholz într-o conferinţă de presă, după o reuniune cu liderii celor 16 landuri ale ţării.
"Putem privi în viitor cu mai mult optimism decât în ultimele câteva săptămâni", a spus cancelarul german, adăugând că, "într-un fel, după aceşti doi ani lungi, merităm ca lucrurile să se îmbunătăţească într-un mod sau altul".
El a făcut totuşi apel la cetăţeni să continue să poarte mască, deoarece "pandemia nu s-a încheiat".
Însă "punctul culminant al valului Omicron este depăşit", a spus şi ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach.
Guvernul şi landurile s-au înţeles astfel asupra unei eliminări treptate a restricţiilor.
"Până la începutul primăverii, la 20 martie, restricţiile privind viaţa socială, culturală şi economică ar urma să fie treptat ridicate", se arată în documentul guvernamental consultat de AFP.
Obligaţiile vaccinale care condiţionau accesul la principalele locuri ale vieţii sociale sau culturale vor fi relaxate sau chiar eliminate.
Regulile care încurajează companiile să le permită salariaţilor să fie cât mai mult posibil în telemuncă vor dispărea de asemenea, deşi va rămâne loc de potenţiale ajustări.
În privinţa controalelor la accesul la magazine, pe bază de certificat de vaccinare şi de documente de identitate, ele vor fi eliminate în curând în toată Germania.
Purtarea măştii chirurgicale sau de tip FFP2 va rămâne obligatorie, în special în mijloacele de transport în comun sau în spaţiile închise.
Începând cu 4 martie, vor dispărea restricţiile în restaurante şi hoteluri, iar cluburile şi discotecile se vor putea redeschide pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau testate.
Unele măsuri vor continua să fie aplicate în Germania
Unele măsuri, cum ar fi limitarea ocupării la 60% din capacitate în interior şi la 75% din capacitate în exterior, vor continua să fie aplicate în incintele sportive, iar accesul la marile evenimente va fi posibil numai cu prezentarea permisului de vaccinare.
În conferinţa sa de presă de miercuri, Scholz a atras atenţia că implementarea unui mandat de vaccinare împotriva coronavirusului rămâne politica guvernului german, deşi introducerea obligativităţii pare blocată momentan.
Foto: Digi24.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!