Casa Albă: O invazie militară rusă în Ucraina reprezintă o "posibilitate foarte reală" în următoarele zile

Casa Albă: O invazie militară rusă în Ucraina reprezintă o "posibilitate foarte reală" în următoarele zile
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consilierul pentru securitate al lui Joe Biden, Jake Sullivan, i-a îndemnat pe americani să părăsească Ucraina "în termen de 24 până la 48 de ore", arătând că sunt în continuare “semne de escaladare a Rusiei, inclusiv sosirea de noi forţe la graniţa cu Ucraina". Și alte țări le-au recomandat cetățenilor lor să facă același lucru.

 

“Evident, nu putem să prezicem viitorul, nu ştim exact ce va fi, dar acum riscul este suficient de mare şi ameninţarea este acum imediată, astfel că ar fi prudent să se plece din ţară”, a afirmat Jake Sullivan, anunță bbc.com, citat de News.ro. Secretarul de Stat american Antony Blinken a avertizat, tot vineri, că invazia Rusiei ar putea începe în orice clipă, chiar şi în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, perioadă în care este valabil armistițiul olimpic. El a adăugat că Statele Unite văd în continuare “semne îngrijorătoare pe partea rusă, inclusiv noi forţe sosind la frontiera ucraineană”. Departamentul de Stat şi preşedintele Joe Biden i-au avertizat pe cetăţenii americani să părăsească imediat Ucraina.

Potrivit sursei care citează bbc.com notează că invazia ar putea să înceapă cu bombardamente aeriene, care ar putea face ca plecările din zonă să devină mai dificile şi i-ar pune în pericol pe civili. De aceea, cetăţenii americani sunt îndemnaţi să părăsească Ucraina în următoarele 48 de ore.

Şi alte ţări le-au cerut cetăţenilor lor să plece din Ucraina. Marea Britanie, Japonia, Norvegia, Estonia, Olanda, Muntenegru, Letonia, Coreea de Sud, Danemarca și Israel și-au sfătuit cetățenii să plece din Ucraina, anunță Libertatea, citând presa internațională.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: hepta via spotmedia.ro

 

 

 

 

Image