Centrală nucleară bombardată în Ucraina: Kremlinul acuză Kievul şi avertizează contra unor 'consecinţe catastrofale'

Centrală nucleară bombardată în Ucraina: Kremlinul acuză Kievul şi avertizează contra unor 'consecinţe catastrofale'
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Kremlinul a acuzat luni forţele Kievului că sunt responsabile pentru bombardarea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina şi de asemenea din Europa, avertizând în acelaşi timp contra unor "consecinţe catastrofale" inclusiv pentru continentul european, informează Agerpres citând France Presse.

Bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie "de către forţele armate ucrainene" este "potenţial extrem de periculoasă" şi "ar putea avea consecinţe catastrofale pentru o zonă întinsă, inclusiv teritoriul european", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Rusia "aşteaptă ca ţările care au influenţă asupra conducerii ucrainene să-şi folosească influenţa pentru a preveni continuarea unor astfel de bombardamente", a adăugat el.

Centrala Zaporojie (Zaporijia, în ucraineană n.r.), situată în sudul Ucrainei şi controlată de forţele ruse, a fost ţinta a două bombardamente în ultimele zile ce au lovit unele dintre instalaţiile ei.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc pentru aceste lovituri.

În urma bombardamentului a survenit o situaţie de supratensiune, care a declanşate sistemul de siguranţă ce a sistat furnizarea de electricitate.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a subliniat luni că "orice atac asupra centralelor nucleare este un lucru sinucigaş".

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 

Foto ilustrativ, Digi24.ro.

Image