China. Lockdown în Shanghai pentru a combate noul focar de COVID-19

China. Lockdown în Shanghai pentru a combate noul focar de COVID-19
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

China introduce cea mai extinsă carantină de la începutul pandemiei de COVID-19, scrie Digi24.ro citând BBC. Shanghaiul va fi închis în două etape de-a lungul a nouă zile, în timp ce autoritățile testează populația de 25 de milioane de oameni a orașului.

Până acum, autoritățile s-au abținut să închidă orașul pentru a evita destabilizarea economiei. Lockdown-ul din Shanghai presupune închiderea podurilor şi a tunelurilor şi restricţionarea traficului pe autostrăzi, în încercarea de a limita creşterea numărului de cazuri de COVID-19, informează Reuters potrivit sursei citate.

Carantina anunţată brusc de autorităţile din Shanghai duminică, va împărţi oraşul în două timp de nouă zile, de-a lungul râului Huangpu, pentru a permite testarea „eşalonată”. Este cea mai amplă măsură de acest fel asociată COVID-19 care perturbă activitatea oraşului.

China a mai impus lockdown-uri care au afectat întregi provincii, dar populația lor avea posibilitatea să călătorească în interiorul zonei carantinate. Shanghai, capitala comercială a Chinei, având o densitate a populației foarte ridicată, este cel mai mare oraș care a intrat până acum în carantină.

Sâmbătă, autoritățile din China spuneau că Shanghaiul nu va intra în lockdown. Duminică, au anunțat carantina

Inițial, guvernul oraşului a negat că Shanghai va intra în lockdown, declarând că va aplica o abordare fragmentară în încercarea de a controla numărul de infecţii.

Însă Wu Fan, membră a echipei de experţi COVID-19 din Shanghai, a informat într-o conferință de presă că în urma recentei testări în masă s-au descoperit infecţii „pe scară largă” în întregul oraş, ceea ce a declanşat un răspuns mai puternic al autorităţilor.

„Limitarea focarului pe scară largă din oraşul nostru este foarte importantă pentru că odată ce oamenii infectaţi sunt puşi sub control, blocăm transmisia”, a declarat ea, adăugând că testarea va fi efectuată până la eliminarea tuturor riscurilor.

Un număr record de 3.450 de cazuri de COVID-19 asimptomatice a fost raportat la Shanghai duminică, reprezentând aproape 70% dintre cazurile din întreaga ţară, pe lângă 50 de cazuri simptomatice, a indicat administraţia oraşului.

După răsturnarea situaţiei, duminică, testarea în masă a perturbat luni transporturile, asistenţa medicală şi o gamă largă de activităţi economice.

Biroul de Securitate Publică din Shanghai a anunţat că vor fi efectuate controale de trafic pe autostrăzile din oraş, iar persoanele care pleacă vor trebui să prezinte dovada unui test PCR negativ efectuat în ultimele 48 de ore.

Guvernul oraşului şi-a anunţat duminică intenţia de a suspenda transportul public, inclusiv serviciile de ride-hailing în regiunile aflate în lockdown. De asemenea, a dispus suspendarea muncii la sediul companiilor şi în fabrici, cu excepţia unităţilor care oferă servicii publice sau de distribuire de alimente.

Servicii de la mai multe spitale din Shanghai au fost, de asemenea, suspendate pe măsură ce personalul şi alte resurse au fost direcţionate către operaţiunea de testare în masă.

Creşterea recentă a numărului de cazuri de COVID-19 în China pune un plus de presiune pe cea de-a doua economie ca mărime din lume.

Sursă foto Digi24.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!    

Image