Coronavirus: Sub-varianta XE a Omicron ar fi mai transmisibilă, dar nu ar aduce simptome noi

Coronavirus: Sub-varianta XE a Omicron ar fi mai transmisibilă, dar nu ar aduce simptome noi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O nouă sub-variantă a Omicron a fost identificată în Marea Britanie, în contextul în care ţara se confruntă cu o creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, relatează duminică The Independent, potrivit Agerpres.

Biroul Naţional de Statistică (ONS) a anunţat că 4,9 milioane de persoane din Marea Britanie au fost infectate cu COVID-19 de weekendul trecut - un nivel record în timpul pandemiei.

Creşterea numărului de cazuri ar veni ca urmare a faptului că locuitorii pot interacţiona liber după ridicarea restricţiilor asociate COVID-19 şi a apariţiei sub-variantei Omicron BA.2, supranumită şi "Omicron silenţios".

Acum, însă, a fost detectată o altă mutaţie, care ar putea fi mai transmisibilă, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).



XE - o mutaţie a tulpinilor BA.1 şi BA.2 a variantei Omicron - denumită "recombinantă"


Într-un raport publicat săptămâna trecută, OMS a indicat că mutaţia XE recombinantă a fost detectată pentru prima dată în Marea Britanie pe 19 ianuarie, precizând că din primele analize a reieşit că ar putea fi mai transmisibilă.

"Estimările timpurii indică un avantaj al ratei de creştere în comunitate de 10% comparativ cu BA.2, însă această constatare necesită confirmări suplimentare. XE aparţine variantei Omicron, până la raportarea unor diferenţe semnificative ale caracteristicilor transmisiei şi bolii, inclusiv a gravităţii", se arată în raport.

Agenţia pentru Securitatea Sănătăţii din Marea Britanie (UKHSCA) a declarat luni că, potrivit celor mai recente date, XE a avut o rată de răspândire cu 9,8% mai mare comparativ cu BA.2.

Varianta a fost detectată de asemenea în Thailanda.

Deoarece sub-varianta este nouă, situaţia se poate schimba, însă în prezent se crede că XE nu ar aduce simptome noi.


Cele mai raportate simptome ale tulpinii originale de Omicron seamănă cu o răceală, în special la persoanele care au fost vaccinate. Aceasta includ curgerea nasului, strănut şi durerile în gât, spre deosebire de tulpina originală a virusului, care a provocat în general febră, tuse şi pierderea gustului sau a mirosului.

Lista oficială cu simptomele generale de COVID-19 a Sistemului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie a fost extinsă luni pentru a fi incluse nouă semne noi de boală. Potrivit nhs.uk, simptomele de COVID-19 pe care populaţia trebuie să le ia de asemenea în considerare sunt: dificultăţi de respiraţie, senzaţie de oboseală sau epuizare, dureri la nivelului corpului, dureri de cap, dureri în gât, nas înfundat sau care curge, pierderea poftei de mâncare, diaree, senzaţie de rău sau stare de rău.

Foto ilustrativ B1tv.ro

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

Image