Ministerul rus al Apărării a ameninţat că, de joi, Rusia va considera toate navele care navighează la Marea Neagră către porturi din Ucraina drept eventuali transportatori de încărcătură militară, iar țările sub al căror pavilion sunt vor fi considerate implicate în război. Anunțul a fost făcut în contextul retragerii Kremlinului din acordul privind exportul cerealelor ucrainene.
”În legătură cu încetarea «Iniţiativei Marea Neagră» şi restrângerea coridorului maritim umanitar, începând de la ora Moscovei 0.00, la 20 iulie 2023, toate navele aflate în drum către porturi din Ucraina la Marea Neagră vor fi considerate potenţiali transportatori de încărcătură militară”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Apărării, citat de CNN, notează News.ro. Ministerul a avertizat că ţările ale căror steaguri naţionale vor flutura pe aceste nave vor fi considerate ca fiind implicate în Războiul din Ucraina - de partea Kievului.
”Un număr de zone situate în nord-vestul şi sud-estul părţilor internaţionale ale apelor Mării Negre au fost declarate temporar periculoase în navigaţie”, anunţă ministerul.
Rusia şi-a anunţat suspendarea participării la Acordul de la Istanbul, care a permis exportul cerelelor ucrainene.
Rusia. Proiect de lege pentru „trăinicia” familiilor ruse
Moscova va analiza posibilitatea de a reveni în acord, dar doar dacă se ţine cont de prevederile acestuia, fără excepţie, a transmis Vladimir Putin. ”O continuare a acordului cerealelor în forma în care exista şi-a pierdut orice sens. De aceea ne-am opus unei prelungiri a acestui aşa-zis acord. Toate obstacolele trebuie să fie ridicate din calea băncilor ruseşti şi instituţiilor financiare care ajută în aprovizionarea cu hrană şi îngrăşăminte. Asta include conectarea lor imediată la sistemul de reglementare bancară internaţională SWIFT. Nu avem nevoie de promisiuni şi idei în acest sens. Avem nevoie de respectarea acestor condiţii”, a spus liderul de la Kremlin, potrivit presei internaționale citate de News.ro.