Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, au transmis, joi, o declaraţie comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei.
"Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei salută progresele semnificative ale Ucrainei în ceea ce priveşte avansarea pe calea integrării euroatlantice; confirmă angajamentul lor de a consolida eforturile comune de susţinere a integrării Ucrainei în cadrul Alianţei şi pentru implementarea standardelor NATO; exprimă disponibilitatea de a organiza consultări bilaterale cu privire la garanţiile internaţionale de securitate pentru Ucraina înaintea obţinerii statutului de membru NATO, în baza Pactului de Securitate de la Kiev din 13 septembrie 2022", se arată în declaraţia semnată de cei doi şefi de stat, potrivti Agerpres.
Potrivit documentului, România va continua să promoveze sprijinul politic şi practic al Alianţei pentru Ucraina în vederea asigurării abilităţii Ucrainei de a-şi apăra în mod eficient suveranitatea şi integritatea teritorială, iar Ucraina va continua să îşi aprofundeze interoperabilitatea cu NATO şi să îşi modernizeze forţele de securitate şi militare.
"Ucraina apreciază în mod deosebit susţinerea politică şi practică oferită de România şi de poporul român în aceste momente critice (...) primirea de refugiaţi, tranzit pe teritoriul naţional al asistenţei internaţionale, facilitarea exporturilor de cereale, susţinere pentru eforturile Ucrainei de apărare naţională şi creştere a rezilienţei, inclusiv creşterea capacităţilor de apărare; Ucraina salută eforturile şi iniţiativele propuse de România cu privire la reconstrucţia post-conflict", se precizează în declaraţia comună.
Conform sursei menţionate, România va susţine Ucraina atât timp cât va fi necesar, va continua să ofere susţinere multidimensională pentru Ucraina şi să solicite consolidarea susţinerii şi asistenţei internaţionale pentru Ucraina. România va susţine Ucraina în reconstrucţia şi redresarea post-conflict în vederea asigurării unui stat stabil, sigur şi rezilient.
De asemenea, arată declaraţia comună, cei doi şefi de stat iau act că România susţine Ucraina în vederea obţinerii statutului de stat membru NATO de îndată ce condiţiile vor fi îndeplinite şi continuă să lucreze împreună pentru a susţine stabilitatea şi rezilienţa statelor vulnerabile din regiune, afectate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse, pentru a asigura libertatea şi siguranţa navigaţiei în Marea Neagră, în concordanţă cu normele şi principiile internaţionale, dar şi pentru a obţine securitate, stabilitate, democraţie şi prosperitate de durată în regiunea Mării Negre.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, participă, în Republica Moldova, la cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE). Aproximativ 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi înalţi oficiali europeni sunt prezenţi la summitul care se desfăşoară la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri de Chişinău.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursă foto antena3.ro