Kremlinul amenință că îi va deporta pe locuitorii celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal de Moscova la 30 septembrie 2022 - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie - dacă aceştia nu adoptă cetăţenia rusă, potrivit unui decret promulgat joi, 28 aprilie, de preşedintele rus, Vladimir Putin, care a vizitat recent pentru a doua oară teritoriile ocupate de armata rusă în Ucraina, transmite ziare.com citând EFE.
Aceste persoane trebuie să îşi declare în mod expres disponibilitatea de a primi paşaportul rusesc sau, în caz contrar, de a-şi menţine cetăţenia actuală sau statutul de apatrid. Dacă refuză să jure credinţă Rusiei, atunci vor putea rămâne în cele patru teritorii din estul şi sudul Ucrainei doar până la 1 iulie 2024, potrivit agenţiei Interfax. Ulterior, aceştia vor fi consideraţi cetăţeni străini şi pot fi expulzaţi din ceea ce Kremlinul consideră a fi teritorii ale Federaţiei Ruse.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto HotNews