Ambasada Israelului la Stockholm a fost miercuri victima unei tentative de atentat, potrivit anunțului făcut chiar de ambasadorul israelian. O echipă de deminare a distrus un dispozitiv exploziv care probabil fusese "activat", după cum a transmis Poliția.
Miercuri, "am fost victimele unei tentative de atentat împotriva ambasadei Israelului la Stockholm şi a angajaţilor acesteia", a scris ambasadorul Israelului în Suedia, Ziv Nevo Kulman, pe reţeaua X.
Poliţia din Stockholm a precizat că a fost alertată "la orele 13.08 (12.08 GMT) de către ambasadă, care găsise un obiect pe care îl considera periculos", iar o zonă din jurul obiectului a fost izolată şi "dispozitivul a fost distrus de o echipă naţională de deminare şi credem că fusese activat", a declarat pentru AFP ofiţerul de poliţie Daniel Wikdahl, scrie Agerpres. Agenția citează tabloidele suedeze Expressen şi Aftonbladet, care au indicat că ar fi fost o grenadă de mână, în timp ce Aftonbladet a adăugat că aceasta ar fi fost aruncată peste gardul din jurul misiunii aterizând lângă clădire.
Poliţia criminalistică s-a deplasat la faţa locului pentru a găsi posibile urme şi a recupera imagini de la camerele de supraveghere din zonă.
Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson s-a referit la incidentul de miercuri ca fiind "foarte gravă" și a punctat că "o tentativă de atentat împotriva unei ambasade este un atac atât asupra celor care lucrează acolo, cât şi asupra Suediei".
O dronă care avea ataşat un dispozitiv exploziv a fost găsită pe litoralul bulgăresc, la 40 de kilometri de Vama Veche