Eva Kaili, vicepreşedinta proaspăt sancţionată a Parlamentului European, şi alte trei persoane au fost arestate duminică şi puse oficial sub acuzare în Belgia, în cadrul anchetei anticorupţie ce vizează această instituţie europeană, asupra căreia Qatarul ar fi încercat să-şi exercite influenţa, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, potrivit News.ro.
Parchetul federal belgian nu a dat niciun nume, anunţând doar că patru dintre cele şase persoane reţinute în ultimele 48 de ore au fost plasate în arest preventiv. Aceste patru persoane au fost încarcerate după ce au fost acuzate de un judecător de instrucţie din Bruxelles de "apartenenţă la o organizaţie criminală, spălare de bani şi corupţie", a anunţat Parchetul federal într-un comunicat. Celelalte două persoane reţinute în acest caz au fost eliberate de către judecător.
Potrivit unei surse judiciare apropiate dosarului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, Eva Kaili, eurodeputată din Grecia, se numără printre cele patru persoane încarcerate. Sursa citată a precizat că aceasta nu şi-a putut folosi imunitatea parlamentară deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost descoperită "în flagrant delict", vineri. Sursa a confirmat relatările din presă potrivit cărora Eva Kaili avea asupra sa "o geantă cu bani" atunci când a fost reţinută de poliţia belgiană.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto News.ro