Fostul președinte chinez Jiang Zemin a murit miercuri

Jiang Zemin a murit
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin a murit miercuri, la vârsta de 96 de ani, a anunţat presa de stat chineză, citată de agențiile internaționale.

Jiang a murit din cauza leucemiei şi de insuficienţă multiplă de organe, la Shanghai, la ora 12.13, a declarat agenţia oficială de presă Xinhua, potrivit Agerpres.

Jiang Zemin şi-a condus ţara într-o eră de profunde tulburări. din 1989 până la începutul anilor 2000. El a ajuns în fruntea Partidului Comunist Chinez (PCC) după reprimarea manifestaţiilor din Piaţa Tiananmen din Beijing şi a fost alături de transformarea celei mai populate ţări din lume într-o putere mondială.

Când Jiang a părăsit funcţia de preşedinte în 2003, China devenise membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a câştigat organizarea Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008 şi era pe cale să devină o superputere.

Fost primar şi şef al PCC din Shanghai, Jiang Zemin a continuat, cu un cerc de lideri apropiaţi, să exercite influenţă asupra vieţii politice chineze chiar şi după pensionarea sa oficială, potrivit analiştilor, mai notează sursa citată.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: indianexpress.com

Image