Fostul premier al Bulgariei, Boyko Borissov, reținut pentru detunare de fonduri UE. Dosarul este instrumentat de Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi

Fostul premier al Bulgariei, Boyko Borissov, reținut pentru detunare de fonduri UE. Dosarul este instrumentat de Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Boyko Borissov, fost prim-ministrul al Bulgariei, alături de fostul ministru de Finanțe, Vladislav Goranov, fostul șef al comisiei de Buget, Menda Stoyanova, și fostul secretar de presă al Guvernului, Sevdalina Arnaudova, au fost reținuți de Poliție într-un dosar referitor la deturnare de fonduri europene care face referire la aproximativ 120 de astfel de cazuri.

 

Informația a fost publicată de agenția Novinite, care anunță că în această cauză au avut loc și mai multe percheziții.

“Am primit un număr record de plângeri de la care am pornit investigații cu privire la peste 120 de cazuri”, a declarat procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, la Sofia, în urma unei întâlniri cu premierul actual al Bulgariei.

Kovesi a subliniat că, de la prima sa vizită în Bulgaria, au fost deschise mai multe canale prin care pot fi raportate suspiciunile de fraudă.

„Nimeni nu este mai presus de lege”, a scris premierul Bulgariei, Kiril Petkov, pe pagina sa de Facebook.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: nova.bg via Novinite.com

 

 

Image