Emblematica plajă Navagio sau Shipwreck, din Zakynthos, nu va putea fi vizitată toată vara, de teamă că ar putea cădea pietre, au anunțat miercuri autoritățile de pe insulă.
Aflată în top 10 plaje din lume și votată recent cea mai frumoasă plajă din lume, Navagio era o atracție turistică de neratat pentru cei care mergeau în vacanță în insula ionică Zakynthos.
Potrivit dcnews.ro, decizia de a interzice accesul la plaja Navagio a fost recomandată de o echipă de experți ai Organizației de Planificare și Protecție Antiseismică (OASP), în urma unei vizite la fața locului pe 8 martie, ca parte a unui control regulat de siguranță.
Echipa OASP a spus că există un risc semnificativ de alunecări de teren din cauza eroziunii stâncilor din jur.
”Siguranța rezidenților și a vizitatorilor este mai presus de orice, iar decizia a fost luată ținând cont de noile date științifice ale OASP și ale președintelui acestuia, profesorul Efthymios Lekkas, având în vedere numărul mare de vizitatori din zonă în timpul sezonului turistic”, a spus ministrul Vassilis Kikilias.
Această decizie menține ceea ce s-a hotărât anul trecut în septembrie, după un cutremur cu magnitudinea 5,4, când bucăți mari de stângă s-au prăbușit pe plajă și în apă, în apropierea ambarcațiunilor.
“Nava în jurul căreia s-a format plaja Navagio, MV Panagiotis, a eșuat în 2 octombrie 1980 (anul nu este clar, unii spun 1981, 1982, chiar 1983), în apele din jurul insulei Zakynthos.
Nava ar fi făcut contrabandă de țigări, vin și chiar femei, spun gurile rele.
Și de aici încolo sunt mai multe variante…
Oamenii din Zante, bătrânii locului mai ales, povestesc cum au fumat câțiva ani țigări de pe nava eșuată pe plaja cândva cunoscută ca Agios Georgios” scrie Florin Neagu pe Facebook.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto Travel & Fun – Florin Neagu / invacante.ro.