Ministrul Turismului din Grecia a anunţat, joi, că sezonul turistic va începe, oficial, în luna martie, mai devreme decât în anii precedenţi.
"Există o cerere mare şi o dinamică excelentă pentru turismul grec în 2022. Marii touroperatori, marile companii aeriene vor să prelungim sezonul, începând din martie şi până în decembrie. Acestea sunt semne solide pentru turismul elen", a declarat ministrul Turismului, Vassilis Kikilias, scrie Agerpres, care citează un material publicat de Reuters.
În 2020, când pandemia de COVID-19 a paralizat călătoriile în întreaga lume, sectorul turismului din Grecia a cunoscut cel mai slab an din istorie, cu doar şapte milioane de vizitatori care au adus venituri de patru miliarde de euro. Această industrie, care este responsabilă pentru o cincime din Produsul Intern Brut al Greciei şi un procent similar din locurile de muncă, a început să îşi revină anul trecut, când sezonul a început oficial în luna mai, astfel că veniturile au urcat la 10,5 miliarde de euro, cu mult sub recordul istoric din 2019, când veniturile din turism ale Greciei au depăşit 18 miliarde de euro.
Măsuri de relaxare, în așteptarea turiștilor
Grecia a relaxat deja restricţiile de călătorie impuse pentru a combate răspândirea COVID-19, iar vizitatorii complet vaccinaţi nu mai au nevoie de un test negativ la intrarea în ţară. "Grecia este deschisă pentru toată lumea, începând de astăzi. Dar sezonul turistic propriu zis, sezonul estival, va începe pentru noi la 1 martie în acest an", a spus Kikilias.
Țara impusese condiții dure, la intrarea în țară, la finalul anului trecut.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Facebook/ Cristian Mărgărit