Grevă la nivel naţional în Grecia din cauza creşterii preţurilor şi pentru majorarea salariilor

Grevă la nivel naţional în Grecia din cauza creşterii preţurilor şi pentru majorarea salariilor
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Angajaţi din sectoarele public şi privat din Grecia se află miercuri într-o grevă la nivel naţional pentru a protesta faţă de 'criza tot mai profundă' cauzată de creşterea preţurilor şi pentru a cere majorarea salariilor.

Protestul va perturba activitatea în transporturi, inclusiv cu feriboturi, în şcoli şi spitale publice.

Potrivit Agerpres citând Reuters, cele mai mari două sindicate, reprezentând în jur de 2,5 milioane de angajaţi în sectoarele public şi privat, au lansat un apel la grevă generală, ce va culmina cu un protest în centrul Atenei.

Grecia a ieşit în 2018 dintr-o criză financiară de un deceniu, însă industria sa turistică vitală i-a fost afectată considerabil de pandemia de COVID-19 care a urmat după doi ani.

În prezent, creşterea preţurilor la energie, exacerbată de sancţiunile împotriva Rusiei, au lovit şi mai mult buzunarele angajaţilor.

'În ultimii 14 ani, angajaţii duc povara unei crize profunde care a afectat veniturile şi vieţile tuturor', a arătat GSEE, federaţia sindicatelor din sectorul privat.

'Odată cu trecerea anilor, criza devine tot mai profundă, greutăţile rămân, drepturile noastre se micşorează', au adăugat sindicaliştii.



În Grecia, inflaţia pe un an a ajuns la 7,2% în februarie, cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, pe seama creşterilor din energie, utilităţi şi transporturi.

Guvernul a cheltuit în jur de 3,7 miliarde de euro începând din septembrie pentru a atenua povara creşterii preţurilor la energie şi combustibili pentru agricultori, gospodării şi afaceri. Însă pentru grevişti aceste măsuri nu sunt suficiente.

GSEE a spus că în martie a propus o majorare cu 13% a salariului minim brut la 751 de euro pentru a acoperi inflaţia.

Guvernul conservator a mărit salariul minim cu 2% la 663 de euro în ianuarie, iar prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a promis o a doua majorare, mai mare, de la 1 mai.

Sursă foto greekreporter.com.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

Image