Hunter Biden, fiul președintelui SUA, a fost pus sub acuzare pentru fraudă fiscală. Procurorii fac referire și la un om de afaceri român

Hunter Biden, fiul președintelui SUA, a fost pus sub acuzare pentru fraudă fiscală. Procurorii fac referire și la un om de afaceri român
Sursa foto: politico.com
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Procurorii federali îl acuză de fraudă fiscală pe Hunter Biden, iar acesta este cel de-al doilea dosar penal împotriva fiului preşedintelui SUA, Joe Biden. În documentele anchetatorilor ar fi menţionate inclusiv veniturile dintr-o companie pe care a înfiinţat-o cu un conglomerat de afaceri chinez, compania energetică ucraineană Burisma şi un om de afaceri român nenominalizat, scrie presa internațională.

Informațiile publicate de BBC și preluate de News.ro arată că Hunter Biden şi-a cheltuit banii pe „droguri, escorte, hoteluri de lux şi proprietăţi închiriate, maşini exotice, îmbrăcăminte şi alte articole de natură personală, pe scurt, totul, în afară de taxele lui”, după cum afirmă anchetatorii. Rechizitoriul, care conţine nouă capete de acuzare, spune că el a plănuit să evite taxe federale de cel puţin 1,4 milioane de dolari în perioada 2016-2019. Concret, acuzaţiile se referă, printre altele, la nedepunerea declaraţiilor fiscale şi plata impozitelor şi la declaraţii fiscale false.

Hunter Biden (53 de ani) a fost inculpat în septembrie, în Delaware, pentru infracţiuni referitoare la armele de foc, speță în care a pledat nevinovat, mai notează News.ro.

Avocatul lui Hunter Biden, Abbe Lowell, a răspuns noilor acuzaţii spunând că „dacă numele de familie al lui Hunter ar fi fost altul decât Biden, acuzaţiile din Delaware şi acum din California, nu ar fi fost fost formulate”. Presa internațională citează din rechizitoriul procurorilor, care conține detalii, unele "picante", despre cheltuielile extravagante pe care le-ar fi făcut Hunter Biden.

Casa Albă nu a comentat noile acuzaţii din cauza cărora fiul președintelui SUA riscă să petreacă până la17 ani în închisoare.

 

Image