Un indian a fost arestat pe Aeroportul internaţional din Bangkok când era pe cale de a se îmbarca într-o cursă cu 17 animale vii în bagaje, au precizat miercuri agenţi thailandezi din domeniul protecţiei faunei, potrivit Agerpres citând AFP.
Serviciul pentru protecţia faunei şi al florei a descoperit marţi seară opt maimuţe marmoset, un fenec, un raton, trei iguane, doi varani şi doi pitoni albi în coşuri din plastic, ascunse dedesubtul unor alimente, în momentul controlul bagajelor cu raze X.
''Autorităţile au arestat un bărbat care încerca să treacă ilegal animale înspre India'', a precizat şeful diviziei, Prasert Sonsatapornkul.
Abilash Annaduri, în vârstă de 21 de ani, urma să călătorească de pe aeroportul Suvarnabhumi din Bangkok la Chennai, în estul Indiei. A fost arestat de poliţie sub acuzaţia de trafic de specii sălbatice.
Autorităţile au estimat valoarea de piaţă a acestor animale, dintre care unele nu trăiesc în Thailanda în stare sălbatică, la circa 2.700 de dolari.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ HotNews.ro.