Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa pentru Casa Albă. Acesta o va susține pe Kamala Harris

joe biden retragere casa alba
Sursa foto: Michael Reynolds/EPA/Bloomberg/Getty Images via cnn.com
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

La doar câteva zile după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump, campania electorală din SUA este marcată de un alt eveniment șoc. Joe Biden a anunțat că se retrage din cursa pentru Casa Albă. Anunțul a fost făcut printr-o scrisoare publicată pe rețelele de socializare, în care Biden își declară susținerea pentru Kamala Harris.

„Dragi compatrioţi americani,

În ultimii trei ani şi jumătate, am făcut progrese mari ca naţiune.

Astăzi, America are cea mai puternică economie din lume. Am făcut investiţii istorice în reconstrucţia naţiunii noastre, în reducerea costurilor medicamentelor pe bază de reţetă pentru persoanele în vârstă şi în extinderea asistenţei medicale accesibile pentru un număr record de americani. Am oferit îngrijiri extrem de necesare unui milion de veterani expuşi la substanţe toxice. Am adoptat prima lege privind siguranţa armelor în ultimii 30 de ani. Am numit prima femeie afro-americană la Curtea Supremă. Şi am adoptat cea mai importantă legislaţie privind clima din istoria lumii. America nu a fost niciodată mai bine poziţionată pentru a conduce decât suntem astăzi.

Ştiu că nimic din toate acestea nu ar fi putut fi făcut fără voi, poporul american. Împreună, am depăşit o pandemie care apare o dată într-un secol şi cea mai gravă criză economică de la Marea Criză Economică. Ne-am protejat şi conservat democraţia. Şi am revitalizat şi consolidat alianţele noastre în întreaga lume.

A fost cea mai mare onoare a vieţii mele să vă fiu preşedinte. Şi, deşi intenţia mea a fost să candidez pentru realegere, cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv asupra îndeplinirii îndatoririlor mele ca preşedinte pentru restul mandatului.

Mă voi adresa naţiunii în cursul acestei săptămâni cu mai multe detalii despre decizia mea.

Pentru moment, permiteţi-mi să îmi exprim profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care au muncit din greu pentru a mă vedea reales. Vreau să îi mulţumesc vicepreşedintelui Kamala Harris pentru că a fost un partener extraordinar în toată această activitate. Şi permiteţi-mi să-mi exprim aprecierea sinceră faţă de poporul american pentru credinţa şi încrederea pe care le-aţi avut în mine.

Cred astăzi ceea ce am crezut întotdeauna: că nu există nimic ce America nu poate face - atunci când o facem împreună. Trebuie doar să ne amintim că suntem Statele Unite ale Americii”, este comunicatul postat de Joe Biden în mediul on-line, după săptămâni bune în care candidatura sa a fost intens contestată, fiind puse la îndoială în primul capacitățile sale fizice de a mai sta patru ani la Casa Albă. Actualul președinte american are 81 de ani și, în cele mai recente apariții publice ale sale, a avut unele momente de confuzie, care au alimentat ipoteza că nu ar mai putea face față unui nou mandat.

„Sunt onorată să am sprijinul preşedintelui şi intenţia mea este să câştig această nominalizare. În ultimul an, am călătorit în întreaga ţară, vorbind cu americanii despre alegerea clară în aceste alegeri importante. Şi asta voi continua să fac în zilele şi săptămânile următoare. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru a uni Partidul Democrat - şi pentru a uni naţiunea noastră - pentru a-l învinge pe Donald Trump şi agenda sa extremă Proiect 2025. Mai avem 107 zile până în ziua alegerilor. Vom lupta împreună. Şi vom câştiga împreună”, este mesajul Kamalei Harris citat de The Guardian într-un material preluat de News.ro.

Și Donald Trump a avut o primă reacție, într-o intervenție telefonică la CNN, la scurt timp după anunțul făcut de Joe Biden. Trump a spus despre fostul său contracandidat că este „de departe cel mai prost preşedinte din istoria ţării”, totodată declarându-se încrezător că harris va fi mai ușor de învins.

Kamala Harris, care a anunţat că va încerca să obţină nominalizarea democrată la prezidenţiale, este prima femeie care deţinut funcţia de vicepreşedinte al SUA şi primul cetăţean american de culoare în această funcţie. 

 

Image