Letonia a început să doneze Ucrainei mașinile confiscate de la șoferii prinși băuți la volan

Letonia a început să doneze Ucrainei mașinile confiscate de la șoferii prinși băuți la volan
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Letonia a început anul acesta să confiște mașinile șoferilor care conduceau în stare de ebrietate și, pe măsură ce sutele de vehicule au început să umple depozitele, a decis să le trimită la armata și la spitalele ucrainene, scrie g4media.ro citând Reuters.

Șapte mașini au fost urcate pe o remorcă și au ieșit miercuri dintr-un depozit de mașini confiscate de stat, cu destinația Ucraina.

Două sute de mașini au fost luate de la șoferii găsiți cu o alcoolemie de peste 0,15% în două luni în această țară baltică de 1,9 milioane de locuitori.

„Este de fapt foarte înfricoșător când îți dai seama câte mașini circulă cu șoferi beți”, a declarat Reinis Poznaks, fondatorul ONG-ului cunoscut sub numele de Twitter Convoy, care a fost însărcinat de guvern să livreze vehiculele în Ucraina.

Conform sursei citate Twitter Convoy a trimis deja aproximativ 1.200 de vehicule, după ce a anunțat un apel la donații pe Twitter la câteva zile după ce a început invazia Rusiei, la 24 februarie anul trecut. A strâns 2 milioane de euro (2,1 milioane de dolari) pentru achiziționarea de vehicule, renovări și logistică în 2022.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Foto ilustrativ, auto-expert.md.

Image