Elevii de liceu din Rusia care au vârste între 15 și 17 ani vor învăța în noul an şcolar să piloteze drone de luptă, pentru a fi pregătiţi pentru ”o eventuală confruntare cu inamicul”, se arată în programa publicată de către Ministerul Educaţiei, în a 18-lea lună a războiului din Ucraina, relatează ziare.com citând AFP.
Potrivit acestei programe, adolescenţii ruşi vor putea să se familiarizeze cu ”mijloacele de utilizare militară a dronelor” şi felul în care ”să desfăşoare misiuni de recunoaştere cu ajutorul unei drone”. Ei vor avea totodată posibilitatea ”să desfăşoare acţiuni concrete de pilotare a dronelor şi să înveţe moduri de contracarare a dronelor adversarului”.
Clasele vizate în aceste cursuri corespund grupei de vârstă 15-17 ani, în cadrul ”formării militare iniţiale”.
Această formare exista și în epoca sovietică. Ea prevede o familiarizare cu armament de război ca puşca de asalt Kalaşnikov şi prevede cel puţin 140 de ore de cursuri.
ATAC CU DRONE | Rusia a doborât două drone care ar fi vizat Moscova
Dronele sunt folosit masiv în războiul din Ucraina de către ambele tabere, teritoriul rus fiind vizat de atacuri de acest tip.
De la începutul războiului, în şcolile ruseşti au fost introduse mai multe inovaţii menite să inoculeze patriotism şi să răspândească un discurs antioccidental.
Foto ilustrativ, euronews.ro.