O femeie de 32 de ani și cei trei copii ai ei au murit într-un incendiu care le-a cuprins apartamentul

O femeie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O femeie de 32 de ani a murit împreună cu cei trei copii ai ei într-un incendiu izbucnit în apartamentul în care locuiau.

Potrivit stirileprotv.ro citând presa italiană, incediul ar fi izbucnit din camera copiilor, din cauza unui scurt circuit la un încalzitor electric. Mama copiilor s-ar fi repezit când a văzut fumul, dar nu a reușit să-i salveze. Ar fi vorba despre trei copii, o fetiță și un băiețel de 2 ani, frați gemeni și o fetița de 6 ani.

Mama copiilor, o femeie în vârstă de 32 de ani, ar fi murit în drum spre spital. Potrivit jurnalistilor italieni, tatăl copiilor nu locuia cu cei patru și nu se afla în apartament când a izbunctit incendiul, dar s-a simțit rău când a aflat vestea și a fost transportat la spital.

La fața locului au ajuns imediat și alți membri ai familiei, mai exact bunicii copiilor, părinții femeii, care au și identificat victimele.

Potrivit autoritatilor italiene, intervenția a fost un dificilă, intrucât apartamentul se afla la etajul 4 al unui bloc de la perfieria Bolognei.

 

 

 Foto captura  stirileprotv.ro

Image