Palatul Buckingham a început să dezvăluie, sâmbătă, programul celor trei zile de festivităţi ocazionate de încoronarea regelui Charles al III-lea. După ceremonia organizată la 6 mai la Westminster Abbey vor avea loc un concert cu vedete, un "mare prânz" naţional şi iniţiative de promovare a voluntariatului.
Potrivit Agerpres citând AFP, încoronarea regelui Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, va avea loc la opt luni de la moartea reginei Elisabeta a II-a, care a încetat din viaţă la 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.
Palatul Buckingham intenţionează să facă din "acest eveniment istoric" un moment de sărbătoare, un prilej ce oferă "oamenilor ocazia de a se reuni".
Încoronarea are loc, în mod tradiţional, în lunile următoare urcării pe tron. Această perioadă permite atât respectarea doliului naţional şi a doliului regal, cât şi organizarea ceremoniei.
Ultima încoronare, cea a Elisabetei a II-a, a avut loc la 2 iunie 1953. Pentru prima dată, ceremonia, grandioasă, a fost atunci difuzată la televizor, fiind urmărită de 27 de milioane de britanici dintre cei 36 de milioane de locuitori de la acea vreme. Ceremonia a durat mai bine de trei ore, în faţa a 8.251 de invitaţi adunaţi la Westminster Abbey. La eveniment au fost reprezentate oficial 129 de naţiuni şi teritorii.
Citește mai mult pe Agerpres.
Foto ilustrativ, royal.uk