Papa Francisc a afirmat, miercuri, că războiul din Ucraina a arătat că omenirea trebuie să renunţe la un instinctul ei ciudat de ”autodistrugere” şi că achiziţiile suplimentare de arme nu mai constituie soluţia finală pentru niciun conflict, relatează news.ro citând Reuters.
Papa Francisc le-a cerut celor care au participat la audienţa sa generală săptămânală să se gândească la toate victimele războiului, la morţi, inclusiv la ”soldaţii ucişi de o parte sau de alta a războiului”, la cei răniţi, la cei fără adăpost şi la refugiaţi.
”Fie ca Domnul să îşi trimită duhul sfânt pentru a ne face să înţelegem că războiul este o înfrângere a umanităţii, că trebuie să îi învingem pe toţi cei care provoacă război...”, a spus el.
”A te război este o nevoie care ne distruge”, a subliniat suveranul pontif, cerându-i lui Dumnezeu ”să ne elibereze de această «nevoie» de autodistrugere”.
Pentru a doua oară de la începutul războiului din Ucraina, Papa Francisc a evocat spectrul unui război nuclear.
Suveranul pontif a condamnat războiul, dar a criticat Rusia doar în mod implicit, evitând până acum să menţioneze numele ţării.
Liderul Bisericii Catolice a folosit termeni precum ”agresiune nejustificată”, ”masacru” şi ”atrocităţi”.
”Să ne rugăm, de asemenea, ca cei care guvernează să înţeleagă că achiziţia şi fabricarea de arme nu este soluţia pentru această problemă”, a mai explicat papa Francisc.
”Soluţia este să lucrăm împreună pentru pace, aşa cum spune Biblia, pentru a transforma armele în instrumente ale păcii”, a argumentat el.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!