Paul al României s-a dat singur de gol după ce a făcut aceeași greșeală timp de o lună. Detalii din anchetă

Paul al României s-a dat singur de gol după ce a făcut aceeași greșeală timp de o lună. Detalii din anchetă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Au apărut informații noi despre modul în care a fost prins Paul al României la Paris. El a fost depistat de polițiștii francezi după ce a mers timp de o lună la o cafenea din Arondismentul 9 din capitala franceză și s-a dat de gol pentru că purta mască în permanență, în condițiile în care măsura de protecție anti-Covid nu mai este obligatorie în Franța.

O persoană ar fi sunat la poliție și ar fi spus că i se pare suspect comportamentul clientului din cafenea. Pe fir au intrat polițiștii care pe data de 27 iunie l-au și reținut la ieșirea din localul respectiv. Potrivit Digi24.ro, Paul al României își așteaptă decizia de extrădare în arest după o decizie a Curții de Apel din Paris. Procedura va dura aproximativ 2 luni.

Între timp ambasadorul Franței la București a precizat miercuri că Paul al României a fost prins pentru că polițiștii români și francezi au cooperat foarte bine.
Laurence Auer, ambasadorul Franței în România: "Mulțumită cooperării foarte bune între Franța și România s-a ajuns la acest rezultat și este unul dintre rezultatele cooperării pe care îl avem. Echipa de polițiștii formată din români și francezi este una dintre cele mai puternice echipe pe care o avem între cele două țări. Este una dintre cooperările pe care o avem în fiecare zi eficientă. După prima procedură, existența unui mandat în România și arestul din Franța, procedura europeană trebuie să continue".

Paul al României a fost dat în urmărire internațională în decembrie 2020 după ce polițiștii nu l-au găsit la reședința lui, din centrul Capitalei. El a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale a fermei Băneasa și a Pădurii Snagov.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat în decembrie 2020 verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Paul al României – trei ani și patru luni.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

Foto Digi24.ro

Image