O haină de nurcă făcută la comandă pentru Elvis Presley, purtată de „regele rock'n'roll-ului” și ulterior dăruită unui apropiat, a fost vândută la licitație recent, în Marea Britanie.
Haina realizată la comandă pentru Elvis a fost achiziţionată cu 128.000 de lire sterline de un colecţionar din Statele Unite la licitaţia organizată de casa Henry Aldridge & Son din Devizes, Wiltshire, relatează Digi24.
Presley i-a dăruit haina, din piele şi blană de nurcă, fratelui logodnicei sale Ginger Alden înainte ca „Regele” să moară, în 1977.
Ea este însoţită de o scrisoare de autenticitate de la Rosemary Alden Starkey, care este sora lui Ginger Alden, mai arată sursa citată.