Echipele de intervenţie au salvat 76 de mineri rămaşi blocaţi într-o mină de cărbune din sudul Poloniei în urma unui cutremur produs joi, însă doi mineri se află în continuare în subteran, a anunţat proprietara minei, compania Polska Grupa Gornicza (PGG).
Potrivit AGERPRES citând Reuters, PGG a declarat că unul dintre cei doi mineri aflaţi încă în mină a fost localizat, iar salvatorii din cadrul celor 11 echipe de căutare încearcă să ajungă la el.
Dintre cei 76 mineri care au fost aduşi la suprafaţă, 17 au fost transportaţi la spitalele din apropiere, iar unul se află în stare gravă, a declarat directorul general al PGG, Leszek Pietraszek, în timpul unei conferinţe de presă televizate.
Purtătoarea de cuvânt a PGG, Aleksandra Wysocka-Siembiga, a declarat anterior că seismul s-a produs în jurul orei 0:600 GMT, la o adâncime de aproximativ 1.200 de metri, la mina Rydultowy.
Polonia. Zeci de mineri blocaţi în subteran în urma unui cutremur
Sursă foto AGERPRES