Putin și Erdogan vor discuta săptămâna viitoare la Soci despre acordul privind cerealele și cooperarea militară

Putin și Erdogan vor discuta săptămâna viitoare la Soci despre acordul privind cerealele și cooperarea militară
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Președintele rus Vladimir Putin va discuta despre cooperarea militară și tehnică cu omologul său turc Recep Tayyip Erdoğan în timpul vizitei sale la Soci, în sudul Rusiei, vinerea viitoare, potrivit Kremlinului, transmite g4media.ro citând CNN.

„Da, subiectul cooperării tehnico-militare va fi cu siguranță discutat la Soci”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Întrebat dacă în cadrul întâlnirii va fi abordată și problema exporturilor de cereale, Peskov a declarat că cei doi președinți vor putea evalua modul în care sunt puse în aplicare acordurile de la Istanbul privind transporturile de cereale.

„Acordul ar trebui să înceapă acum să fie implementat, procesul va începe. Aceasta va fi o bună oportunitate de a face schimb de opinii la Soci cu privire la modul în care acest lucru este în conformitate cu acordurile la care s-a ajuns”, a declarat Peskov.

Săptămâna trecută Ucraina și Rusia au convenit asupra unui acord care ar permite reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră. Acordul a fost mediat de Națiunile Unite și Turcia la Istanbul.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Foto g4media.ro.

Image