Putin anulează asaltul asupra Azovstal, dar menține asediul

Putin anulează asaltul asupra Azovstal, dar menține asediul
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

​​Vladimir Putin a anunțat joi că a anulat luarea cu asalt a combinatului Azovstal, unde este rezistența din Mariupol. Liderul de la Kremlin a precizat însă că asediul continuă.

„Închideți această zonă industrială, astfel încât nici musca să nu zboare”, a spus el.  Potrivit HotNews.ro citând Tass, Vladimir Putin a explicat că anularea asaltului asupra Azovstal vizează salvarea vieților militarilor ruși.

Putin i-a transmis acest ordin ministrului Apărării, Serghei Șoigu, care îl informase pe președintele rus că peste 2.000 de luptători ucraineni sunt încă în imensa fabrică.

Putin i-a cerut, de asemenea, lui Shoigu să le ceară încă o dată celor care încă nu au depus armele să facă acest lucru. „Partea rusă le garantează viața și un tratament decent în conformitate cu actele juridice internaționale relevante. Toți cei răniți vor primi îngrijiri medicale calificate", a spus el, citat de Tass.

 

Kievul a anunțat că este dispus la negocieri necondiționate pentru evacuarea trupelor și civililor captivi la Azovstal.

Putin a susținut că „eliberarea Mariupolului” este un succes. „În final, eliberarea Mariupolului este un succes”, a spus Putin în întâlnirea cu Șoigu, difuzată la TV. Șoigu îl informase că Mariupolul este sub controlul Rusiei, cu excepția zonei Azovstal.

 Foto hotnews.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

 

Image