Palatul Buckingham a anunțat într-un comunicat de presă transmis luni seară că Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer. Monarhul a început tratamentul și se va retrage, deocamdată, de la îndatoririle publice.
Comunicatul oficial nu precizează ce formă de cancer are monarhul, dar a precizat că aceasta este o "problemă separată de îngrijorare", arătând că nu are legătură cu operația pentru prostată mărită pe care monarhul a suferit-o recent.
Regele Charles al III-lea, internat la o clinică din Londra, în vederea unei operaţii la prostată
Regele, în vârstă de 75 de ani, s-a întors la Londra de la proprietatea sa Sandringham, luni dimineaţă, pentru a începe tratamentul ca pacient în ambulatoriu, iar Palatul transmite că este "pe deplin pozitiv" cu privire la tratamentul pe care îl primeşte.
Deocamdată, monarhul se va retrage de la îndatoririle publice, dar "va continua să se ocupe de treburile de stat şi de actele oficiale ca de obicei".
Reacții din toată Marea Britanie, dar și din lume au apărut în ultimele ore, ca urmare a anunțul făcut de Palatul Buckingham cu privire la starea de sănătate a Regelui Charles. De asemenea, fiul cel mic, Harry, care se află în Statele Unite după ce a renunţat la îndatoririle regale, a vorbit cu tatăl său despre diagnosticul primti de acesta și ar urma să vină în Marea Britanie, pentru a-l vizita.
Moharhul britanic a urcat pe tron la moartea mamei sale, la 8 septembrie 2022.
COMUNICATUL PALATULUI BUCKINGHAM:
"În timpul recentei intervenţii medicale a Regelui pentru mărirea benignă a prostatei, a fost observată o problemă separată care suscita îngrijorare. Testele de diagnosticare ulterioare au identificat o formă de cancer.
Majestatea Sa a început astăzi un program de tratamente regulate, timp în care a fost sfătuit de medici să-şi amâne îndatoririle publice. Pe parcursul acestei perioade, Majestatea Sa va continua să se ocupe de treburile de stat şi de actele oficiale ca de obicei.
Regele este recunoscător echipei sale medicale pentru intervenţia rapidă, care a fost posibilă datorită procedurii sale recente din spital. El rămâne pe deplin pozitiv în ceea ce priveşte tratamentul său şi aşteaptă cu nerăbdare să revină cât mai curând posibil la îndatoririle publice complete.
Majestatea Sa a ales să împărtăşească diagnosticul său pentru a preveni speculaţiile şi în speranţa că poate ajuta la înţelegerea publică a tuturor celor din întreaga lume care sunt afectaţi de cancer".