Regina Elisabeta a II-a se declară ''profund mişcată'' de mesajele primite după moartea prinţului Philip

Regina Elisabeta a II-a se declară ''profund mişcată'' de mesajele primite după moartea prinţului Philip
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a împlinit miercuri vârsta de 95 de ani, a declarat că este ''profund mişcată'' de mesajele de susţinere primite după moartea soţului ei, prinţul Philip, pe 9 aprilie, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

"Familia mea şi cu mine am dori să vă mulţumim tuturor pentru sprijinul şi bunătatea pe care ni le-aţi arătat în ultimele zile. Am fost profund emoţionaţi şi continuăm să ne amintim că Philip a avut un impact extraordinar pentru nenumărate persoane de-a lungul vieţii sale", a scris regina într-un mesaj semnat Elisabeta R. şi transmis de Palatul Buckingham.

Regina a declarat că a "primit numeroase urări" cu ocazia împlinirii a 95 de ani, ceea ce "apreciază foarte mult".

Aceasta este prima aniversare pe care suverana o petrece fără prinţul Philip - despre care a spus că a reprezentat "forţa şi sprijinul" ei - după căsătoria lor din noiembrie 1947 şi încoronarea sa din iunie 1953. Regina Elisabeta a II-a, care este cel mai vârstnic monarh din lume, îşi va petrece ziua de miercuri la Castelul Windsor. Întrucât aniversarea ei intervine într-o perioadă de doliu a familiei regale, toate evenimentele publice ocazionate de acest eveniment au fost anulate.

Perioada de doliu în familia regală britanică se va încheia vineri, iar regina îşi va relua angajamentele oficiale.

Sursă foto Digi24.ro.

Image