Peste 8.900 de persoane s-au înscris în programul naţional pentru învăţarea limbii române organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Republica Moldova.
Cursurile de limbă română sunt destinate inclusiv adulţilor care vor să îşi perfecţioneze cunoştinţele sau să studieze limba română de la zero. Aceştia vor frecventa cursurile gratis, toate cheltuielile urmând să fie acoperite din bugetul de stat, relatează News.ro citând NewsMaker.
Cele mai multe cereri - peste 3500 - au fost depuse în municipiul Chişinău. Alţi circa 1400 de candidaţi sunt din Găgăuzia, regiunea semiautonomă puternic rusofonă, circa 670 - din municipiul Bălţi şi circa 620 - din Taraclia.
Cursurile vor fi organizate atât cu prezenţă fizică, cât şi online, în mai multe regiuni din Republica Moldova, care vor fi stabilite conform cererilor depuse de solicitanţi.
La finalul cursului de învăţare a limbii române, participanţii vor obţine un certificat cu indicarea nivelului de competenţă lingvistică de cunoaştere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.
Programul naţional privind învăţarea limbii române a fost aprobat de Guvern şi se va desfăşura pe parcursul anilor 2023-2025.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto News.ro