Românii din Italia ar putea deveni minoritate naţională

Românii din Italia ar putea deveni minoritate naţională
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Vicepreşedintele Consiliului local din oraşul italian Prato, Claudiu Stănăşel, a anunţat într-un comunicat difuzat miercuri că unul dintre principalele deziderate ale comunităţii româneşti din Italia, cel de a deveni minoritate naţională, ar putea deveni realitate.

Stănăşel, care a fost ales la 24 de ani în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului local din Prato (regiunea Toscana), a repus pe agenda publică o iniţiativă mai veche.

''Concret, este vorba despre un demers politic în vederea modificării unui act normativ din 1999 - legea 482 - care conţine 'Regulamentul privind protecţia minorităţilor lingvistico-istorice". Prin modificarea acestei legi, românii ar putea deveni minoritate lingvistică recunoscută şi protejată de Constituţia Republicii Italiene, precum alte minorităţi între care: albaneză, catalană, greacă, slovenă, croată şi franceză. Limba română este în ziua de azi a doua limba vorbită pe teritoriul peninsulei după cea italiană'', a menţionat Claudiu Stănăşel, potrivit Agerpres.

În acest an va fi lansată pe tot teritoriul Italiei o campanie politică puternică, promovată activ şi pe reţelele de socializare, prin care vor fi explicate opiniei publice avantajele dobândirii acestui statut de către cea mai numeroasă comunitate de străini care locuieşte în Italia.

În prezent, în Italia trăiesc peste 1,2 milioane de români, reprezentând aproape un sfert din totalul rezidenţilor străini din această ţară.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 

FOTO facebook.com/ClaudiuStanasel.

Image