Un avion de luptă rusesc a tras din greşeală în oraşul Belgorod, din apropiere de Ucraina, joi seara târziu, provocând o explozie şi deteriorând clădiri, a anunţat Ministerul Apărării, potrivit news.ro citând TASS și Reuters.
Autorităţile locale raportaseră o explozie puternică în oraş, care se află chiar la graniţa cu Ucraina. Guvernatorul regional a declarat că două femei au fost rănite.
❗️ Russian media published a video of an explosion in the center of #Belgorod
— NEXTA (@nexta_tv) April 20, 2023
First a loud whistle can be heard, and then the explosion occurs. pic.twitter.com/KspHEFzdBj
"În timp ce un avion Suhoi Su-34 al forţelor aeriene zbura deasupra oraşului Belgorod, a avut loc o descărcare accidentală de muniţie de aviaţie", a declarat TASS, citând Ministerul Apărării.
Incidentul a avut loc în jurul orei locale 22:15 (şi a României), iar Ministerul Apărării susţine că nu există victime. Moscova nu a precizat ce fel de armă a fost implicată.
Su-34 este un avion de vânătoare supersonic.
Ministerul rus al Apărării a declarat că unele clădiri au fost avariate şi a anunţat că o anchetă este deja în curs de desfăşurare, potrivit TASS.
Guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, care a declarat situaţie de urgenţă, a scris pe Telegram că pe unul dintre bulevardele principale există un crater cu diametrul de 20 de metri, iar patru maşini şi patru blocuri de locuinţe au fost avariate.
Filmuleţe de la faţa locului arată grămezi de beton pe stradă, mai multe maşini avariate şi o clădire cu geamurile sparte. Într-o imagine apare ceea ce pare a fi o maşină răsturnată pe acoperişul unui magazin.
Regiunea Belgorod, aflată la graniţa cu Ucraina, în sudul Rusiei, găzuieşte obiective precum depozite de combustibil şi muniţie, care au fost zguduite de explozii în mai multe rânduri de la începutul invaziei ruse în Ucraina. De multe ori, suspiciunile s-au îndreptat către Ucraina şi către acte de sabotaj, fără a fi asumate la nivel oficial.
Foto twitter.com/nexta_tv.