Rusia a anunțat joi că expulzează un alt diplomat român, ca răspuns la decizia similară luată de autoritățile de la București, scrie HotNews.ro citând Reuters.
"La 8 septembrie, însărcinatul cu afaceri al Romaniei în Federaţia Rusă (prim-colaborator, conform site-ului MAE de la Bucureşti), Cosmin Constantin Ioniţă, a fost invitat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă a ministerului privind declararea unui angajat al Ambasadei României în Rusia drept "persona non grata".
Această măsură este un răspuns la decizia nemotivată luată anterior de partea română de a-l declara "persona non grata" pe un diplomat al Ambasadei Rusiei la Bucureşti", a transmis Ministerul rus de Externe, condus de Serghei Lavrov, conform agenției ruse de stat RIA.
Încă din luna martie, România, alături de toate statele UE, SUA și Marea Britanie, a fost trecută de Rusia pe lista „țărilor neprietenoase cu Rusia”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto descopera.ro.