Ministerul rus de Externe a cerut României să „recunoască totul” cu privire la livrările de armament pe care Bucureștiul le-ar trimite Ucrainei, acuzând că Rusia „știe acum” ce înseamnă ajutoarele umanitare acordate de țara noastră statului vecin.
Potrivit HotNews.ro, într-un briefing cu presa susținut miercuri, purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova a afirmat că „o agenție română de știri a relatat recent despre o conversație telefonică între ministrul român al Apărării Naționale Vasile Dîncu și omologul său ucrainean Oleksii Reznikov, care și-a exprimat recunoștința pentru al cincilea pachet de ajutor militar românesc pentru Ucraina, recent aprobat”.
Ministerul Apărării de la București nu a anunțat vreo nouă conversație între cei doi miniștri, cu atât mai puțin un „pachet de ajutor militar” pentru Ucraina, nefiind clar la ce se referă Maria Zaharova. De asemenea, oficialii de la București au subliniat în mod repetat că poziția României este să nu dezvăluie ajutoarele militare trimise Ucrainei.
În schimb, MAPN a anunțat într-un comunicat postat pe site-ul ministerului că Vasile Dîncu s-a întâlnit miercuri la București cu ministrul adjunct al apărării de la Kiev, Denys Sharapov. Este posibil ca Zaharova să facă o confuzie între cei doi oficiali de la Kiev însă comunicatul publicat de MAPN nu face nicio referire la livrarea de arme către Ucraina.
Cu toate acestea, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe a susținut că „al cincilea pachet” de ajutor militar pe care Bucureștiul l-ar fi aprobat include „arme de calibru mic, muniții și componente pentru echipament militar”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Citește mai mult pe HotNews.ro.
Foto HotNews.ro.