O nouă moarte subită în Rusia. Ghenadi Lopîrev, fost general rus din serviciile de securitate ale Rusiei, care ar fi avut cunoștință despre construcția reședinței președintelui Vladimir Putin de la Marea Neagră, a decedat în arest, a anunțat agenția rusă de stat RIA Novosti, conform News.ro citând CNN.
Generalul Ghenadi Lopîrev - condamnat în 2017 pentru luare de mită și care ispășea o pedeapsă de nouă ani de închisoare în colonia corecțională nr. 3 din regiunea centrală Rîazan - „s-a îmbolnăvit brusc” și a fost trimis la un spital local, unde a murit în 16 august, a transmis RIA.
Potrivit agenției de stat Tass, Lopîrev fusese condamnat pentru o mită de aproximativ 7 milioane de ruble (aproximativ 74.000 de dolari). De asemenea, el a fost condamnat pentru deținere ilegală de pistoale și muniție, scrie RIA, deși scăpase de acele condamnări, în apel. Generalul și-a susținut întotdeauna nevinovăția, respingând toate acuzațiile.
Conform sursei citate, Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) a catalogat moartea lui Lopîrev „suspectă”, spunând, citând surse, că acesta era considerat „păstrătorul secretelor” legate de construcția reședinței președintelui Putin de la Marea Neagră.
VIDEO 🎦 RUSIA. Avionul în care se afla liderul Wagner, Evgheni Prigojin, s-a prăbușit aproape de Moscova. Aeronava ar fi fost doborâtă