Trupele ruse și mercenarii din miliția Wagner au început să se împuște reciproc în Luhansk din cauza unei dispute, afirmă autoritățile din Ucraina.
Soldații și mercenarii din grupul patronat de Evgheni Prigojin se învinuiau reciproc pentru greșelile pe care le-au comis pe frontul din Ucraina, susțin oficialii de la Kiev.
Mai multe persoane din ambele forțe au fost ucise în schimbul de focuri din Luhansk, o regiune din estul Ucrainei ocupată de Rusia și de rebelii susținuți de Kremlin, a scris Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei în informarea sa zilnică, potrivit stirileprotv.ro citând Business Insider.
Grupul Wagner nu face parte oficial din armata rusă, dar a fost înrolat de Kremlin pentru a lupta alături de trupele Moscovei în Ucraina.
"Ele (trupele din ambere tabere – n. trad.) își transferă una alteia responsabilitatea pentru propriile erori de calcul tactic și pentru pierderile suferite. Ca urmare, o luptă între forțele armate ruse și mercenari Wagner a izbucnit recent în așezarea Stanytsia Luhanska", se arată în informare.
Rusia nu a confirmat raportul de duminică al Ucrainei, dar documentul vine, de asemenea, în condițiile în care relația dintre Wagner și Kremlin pare să se deterioreze, în timp ce grupul de mercenari suportă pierderi grele.
Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari, considerat un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, s-a plâns în martie că șefii militari de top ai Rusiei i-au ignorat cererile de mai multă muniție.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursă foto stirileprotv.ro.