Summitul european de la Bruxelles, desfăşurat săptămâna trecută, a avut ca temă principală politica privind migraţia ilegală.
Cei 27 de reprezentanţi ai statelor membre UE au ridicat vocea împotriva imigraţiei ilegale, cerând “de urgenţă” o lege care să accelereze expulzările, scrie AGERPRES.
“Consiliul European solicită acţiuni decisive, la toate nivelurile, pentru a facilita, creşte şi accelera returnările din Uniunea Europeană”, au spus statele membre în concluziile summitului.
O iniţiativă similară a eşuat în 2018, dar “şase ani mai târziu, dezbaterea a evoluat”, “spre dreapta” spectrului politic, a subliniat un responsabil european.
Anterior, cei 27 au discutat pe larg despre “centrele de returnare”, o propunere inflamabilă de a transfera migranţii în centre de primire din ţări terţe.
Italia a ajuns la un acord controversat cu Albania, unde încep să sosească primii migranţi arestaţi în apele italiene.
Mai mulţi responsabili europeni au luat distanţă, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron, “sceptic”, şi cancelarul german Olaf Scholz.
România cere UE compensaţii pentru că prețurile la energie sunt mult mai mari decât în alte țări
“Centrele nu atacă niciuna dintre probleme şi chiar creează altele noi”, a criticat premierul spaniol Pedro Sanchez, care a îndemnat să fie evidenţiate beneficiile imigraţiei legale, în special pentru muncă.
În luna mai, Uniunea Europeană a adoptat Pactul pentru migraţie şi azil, care ar trebui să intre în vigoare la jumătatea anului 2026, cu o înăsprire a “filtrelor” la frontiere şi un mecanism de solidaritate între cei 27 în primirea solicitanţilor de azil.
Germania, Franţa şi Spania pledează pentru accelerarea implementării acestuia.
Următorul summit european este programat în 8 moiembrie, la Budapesta.