Săptămâna premiilor Nobel a început luni cu anunţarea premiului pentru Fiziologie şi Medicină. Comitetul Nobel întrunit la Institutul Karolinska din Stockholm a anunțat că laureații din acest an sunt doi cercetători americani în domeniul geneticii.
Anul trecut, premiul Nobel pentru Medicină a fost decernat biochimistului de origine ungară Katalin Karikó şi imunologului american Drew Weissman pentru activitatea lor de dezvoltare a vaccinurilor mARN, iar acum doi ani cercetătorul suedez Svante Pääbo a primit acest premiu pentru cercetările sale legate de evoluţia omului.
Luni, Comitetul Nobel a anunțat că, de această dată, premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină le revine cercetătorilor americani în genetică Victor Ambros și Gary Ruvkun, pentru studiul lor care a dus la descoperirea microARN-ului (micro acizi ribonucleici) și a rolului acestuia în reglarea genelor post-transcripționale: „Descoperirea lor revoluționară a dezvăluit un principiu complet nou de reglare a genelor, care s-a dovedit esențial pentru organismele multicelulare, inclusiv pentru oameni”. MicroARN-urile se dovedesc fundamental importante pentru dezvoltarea și funcționarea organismelor.
Fizicianul Peter Higgs, laureat al Premiului Nobel și părintele ”particulei lui Dumnezeu”, a murit la vârsta de 94 de ani
Urmează ca în această săptămână să fie anunțați laureații la categoriile Fizică, Chimie, Literatură și pentru Pace, iar laureatul premiului pentru Economie va fi anunţat lunea viitoare. Premiile vor fi înmânate laureaţilor pe 10 decembrie, în cadrul unei ceremonii organziate în ziua morţii lui Alfred Nobel (1833-1896).
Anul acesta, premiile la fiecare categorie sunt însoţite de o recompensă financiară de 11 milioane de coroane suedeze, echivalentul a aproximativ un milion de dolari.