Un incendiu s-a declanşat pe vastul pod rutier şi feroviar care leagă Crimeea - peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014 - şi teritoriul rus, forţând suspendarea traficului, potrivit autorităţilor ruse, citate de AFP, conform Agerpres.
"O cisternă de carburant a luat foc la capătul unui tren" de marfă, au indicat Căile ferate din Crimeea.
Acest pod, construit cu costuri mari la ordinul lui Vladimir Putin, serveşte în special pentru transportul echipamentelor militare ruseşti pentru armata rusă care luptă în Ucraina.
Portalul independent rusesc ZonaMedia transmite că porţiunea destinată traficului auto s-ar fi prăbuşit parţial în apă.
Conform serviciilor de urgenţă din Crimeea, traficul feroviar a trebuit să fie suspendat.
Arcadele podului, pe sub care trec navele prin strâmtoarea Kerci, dinspre Marea Neagră în Marea Azov, nu ar fi fost avariate.
Traficul pe podul peste strâmtoarea Kerci a fost oprit, iar autorităţile se pregătesc să lanseze transportul cu feribotul, a declarat pentru TASS un consilier al şefului administraţiei din Crimeea, Oleg Kriucikov.
O explozie a avut loc pe podul din Crimeea, care a dus la oprirea completă a traficului pe pod. Potrivit versiunii oficiale a Căilor Ferate Crimeea, cauza incidentului a fost incendiul la o cisternă cu combustibil din coada unui tren de marfă, scrie Meduza.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursă foto News.ro