Trafic de cocaină la cabinetul ministrului belgian al Învăţământului. Suspectul a fost arestat

Trafic de cocaină Belgia
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cocaină a fost confiscată la cabinetul ministrului belgian al Învăţământului Caroline Désir, care ar putea pune capăt cariere politice a acesteia, în pofida faptului că nu face trafic de droguri, iar drogurile nu-i aparţineau, pudra fiind destinată consumului personal al unui membru al cabinetului, M.V

Potrivit News.ro citând cotidianul Le Soir, bărbatul a fost arestat la 13 decembrie în cadrul acestor activităţi ilegale şi a fost plasat în detenţie provizorie. Ministrul şi şeful său de cabinet au decis să-l concedieze, a anunţat ea într-o serie de mesaje postate joi pe X.

La jumătatea lui decembrie, ministrul a aflat că ”un asistent însărcinat cu materialul logistic al cabinetului se afla în stare de arest”.

Membri ai cabinetului său au decis să-i percheziţioneze biroul, în care au găsit ”vreo 50 de pliculeţe cu un praf alb”.

Ministrul nu are nimic a face cu acest scandal, ci a contribuit la dezvăluirea acestui trafic de droguri, scrie ziarul.

Cabinetul ministrului a colaborat cu anchetatorii, cărora le-au deschis, la 17 ianuarie, uşile biroului colaboratorului acuzat şi tuturor locurilor în care acesta avea acces.

Potrivit sursei citate, anchetatorii au găsit suma de 10.000 de euro la angajatul M.V., fiul unei deputate din Bruxelles, Fadila Laanan, un fost ministru.

 

Foto News.ro

Image