Congresul convocat la Tiraspol a votat miercuri o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii regiunii şi cere ajutor în acest sens, de la Moscova şi de la forurile internaţionale, inclusiv de la Uniunea Europeană.
Potrivit unui draft al rezoluţiei, care circula anterior pe canalele Telegram, Congresul al VII-lea a decis „să se adreseze” Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei, cele două camere ale parlamentului rus, „cu rugămintea de a întreprinde măsuri în vederea protejării Transnistriei în condiţiile amplificării presiunilor din partea Moldovei”.
Tiraspolul argumentează că se adresează Moscovei, dat fiind că pe teritoriul Transnistriei locuiesc peste 200 000 de cetăţeni ai Federaţiei Ruse, precum şi „avându-se în vedere experienţa pozitivă a Rusiei de pacificator la Nistru şi statutul său de garant şi mediator în procesul de negocieri în problema transnistreană”.
Potrivit News.ro, rezoluţia, adoptată în unanimitate, nu precizează în ce mod ar urma să intervină Rusia pentru „a ajuta Transnistria”, dar este de remarcat că nu solicită o alipire la Federaţia Rusă. De altfel, discursurile oficialilor care au luat cuvântul la congres s-au axat mai mult pe sublinierea independenţei regiunii şi nu ar fi adus în discuţie o unire cu Federaţia Rusă.
„Transnistria va lupta cu perseverenţă pentru propria identitate, drepturile şi interesele poporului transnistrean şi nu va refuza să le apere, indiferent de orice formă de şantaj şi presiune externă”, se spune în rezoluţia adoptată. „Doar suveranitatea Transnistriei este o condiţie inalienabilă şi fundamentală pentru apărarea identităţii distinctive şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale poporului nostru multinaţional, consacrate de principiile de bază ale dreptului internaţional şi de prevederile Cartei ONU” - se arată în document.
Liderul Transnistriei acuză Republica Moldova de „genocid”
În discursul său de la Congres, liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, a acuzat Chişinăul de „genocid”. El a numit patru forme de „genocid” împotriva Transnistriei care au avut loc în ultimii 30 de ani: strangularea economică, distrugerea fizică a unei părţi a poporului, negarea protecţiei juridice, încercarea de a impune cu forţa limba.
Citește mai mult pe News.ro