Autorităţile din Coreea de Nord au comunicat că aproximativ 3 milioane de persoane au "febră", confirmând răspândirea în continuare a ceea ce se crede că ar fi infecţii cu coronavirus care nu au fost însă identificate din cauza lipsei capacităţii de testare.
Cea mai recentă cifră vine după ce autorităţile au înregistrat peste 134.510 de cazuri noi în 24 de ore până luni seara, potrivit relatărilor mass-media de stat care citează autorităţile pentru prevenirea epidemiei, informează Digi24.ro citând DPA.
Potrivit experţilor, ţara nu dispune de suficiente capacităţi de testare pentru a stabili dacă persoanele sunt bolnave de COVID-19, de aceea raportează în schimb cazuri de "febră".
Cifrele vin după ce Phenianul a confirmat oficial primele cazuri de infectare cu coronavirus, la 12 mai.
Până în prezent, 68 de persoane au murit şi 2,5 milioane de persoane s-ar fi vindecat, potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA.
Coreea de Nord a impus un lockdown. Cu toate acestea, guvernul nu a răspuns deocamdată la ofertele de acordare de vaccinuri şi materiale medicale din partea Coreei de Sud şi SUA, potrivit Seulului.
Foto Digi24.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!