O structură de beton s-a prăbuşit vineri pe şantierul unui supermarket din Florenţa, lăsând în urmă trei morţi şi doi dispăruţi.
Conform stirileprotv.ro, un bilanţ oficial, citat de AFP, printre victime sunt și trei români.
„Trei muncitori au murit în timpul activităţii lor în inima Florenţei", a anunţat pe Facebook şefa Protecţiei Civile din regiunea Toscana, Monia Monni. „Pompierii încă sunt în căutarea a două persoane dispărute sub dărâmături", a scris ea, adăugând că medicii estimează că cei trei răniţi spitalizaţi nu sunt în pericol de a-şi pierde viaţa, "deşi doi dintre ei sunt în stare gravă".
Accidentul a avut loc în nord-vestul capitalei toscane, în timp ce muncitorii ridicau structuri prefabricate din beton pentru a construi o fabrică a lanţului italian de supermarketuri Esselunga, care a decis să-şi închidă magazinele din Florenţa vineri după-amiază în semn de doliu.
Prim-ministrul Giorgia Meloni şi-a exprimat "condoleanţele şi solidaritatea cu familiile celor implicaţi" în acest "nou caz, care ne şochează conştiinţele, al unor oameni care merg la muncă (...) şi nu se mai întorc acasă".
Foto stirileprotv.ro