Ministerul Apărării din Republica Moldova a anunțat, luni, că în această dimineață au fost identificate trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al țării.
“În contextul atacurilor aeriene rusești din această dimineață asupra mai multor orașe din Ucraina, Ministerul Apărării informează că luni, 10 octombrie curent, între orele 8:33-9:02, structurile specializate ale instituției de apărare au identificat trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.
Țintele respective au parcurs următoarele direcții:
- localitățile Ciornaia -Moghilev Podolsk (Ucraina) — Rîbnița — Soroca — Moghilev Podolsk.
- Ciornaia — Voronovka (Ucraina) — Rîbnița — Rudi (Soroca)
- Ciornaia (Ucraina) — s. Popencu (Republica Moldova) — Florești — în direcția Ucrainei”, se arată în comunicatul Ministerului.
Sursa citată menționează că “aceste ținte au fost confirmate, inclusiv de structuri responsabile din Ministerul Apărării Naționale al României și al Ucrainei. Totodată, țintele au fost observate de sistemele de monitorizare ale Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian MOLDATSA”.
„Țintele prezentau pericol pentru infrastructura Republicii Moldova și, în special, pentru aeronavele civile care survolează spațiul aerian al țării”, a subliniat sursa citată menționând că Ministerul Apărării, în colaborare cu structurile responsabile din țară, “monitorizează atent situația în regiune și condamnă ferm atacurile armatei ruse asupra orașelor din Ucraina, soldate cu victime”.
UPDATE - În cursul zilei de luni, Ministerul român al Apărării Naționale a transmis, la rândul său, într-un comunicat de presă, informații despre incidentul din această dimineață:
"Structurile Statului Major al Forţelor Aeriene care execută serviciul de luptă permanent pentru supravegherea spațiului aerian al României au detectat luni, 10 octombrie, în intervalul orar 8.05-9.09, trei ţinte aeriene care au evoluat în spaţiul aerian aferent bazinului nord-vestic al Mării Negre, către spaţiul aerian al Ucrainei (regiunile Odessa şi Viniţa). Țintele aeriene au survolat și spaţiul aerian al Republicii Moldova.
Din analiza traiectelor de evoluţie şi a parametrilor de zbor, a rezultat că ţintele aeriene au fost, cel mai probabil, rachete de croazieră lansate de pe platforme navale sau terestre din vestul Peninsulei Crimeea.
Țintele aeriene în discuție nu au reprezentat un pericol pentru teritoriul României sau pentru siguranţa traficului aerian al României şi al NATO.
Radarele de supraveghere și cercetare din cadrul Forțelor Aeriene Române fac parte din sistemul de comandă şi control naţional al României şi al NATO şi asigură informarea şi avertizarea timpurie a decidenţilor militari şi politici din România şi din Alianţă.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale condamnă în termenii cei mai fermi războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, exprimând sprijinul total pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării vecine. Acțiunile brutale de astăzi, care au vizat zone civile, intens populate, încalcă grav orice normă a dreptului internațional umanitar și, implicit, a Cartei Națiunilor Unite".
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!