Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea locului unde, pe 31 mai, trei tineri români au fost luați de viitură. Încă nu a fost făcută identificarea oficală, dar este aproape sigur că trupul neînsuflețit este al lui Cristian Molnar, în vârstă de 25 de ani, ultima dintre cele trei victime care mai era căutată.
Trupurile celor două tinere prietene, Patrizia Cormos (20 de ani) şi Bianca Doroş (23 de ani), care și-au pierdut viața odată cu el, fuseseră deja recuperate la scurt timp după tragedie. Datorită scăderii nivelulului apei, și cadavrul tânărului a fost găsit, în sfârșit, prins între crengi şi stânci la aproximativ 500 de metri de podul roman din Premariacco, anunță News.ro, citând presa italiană.
Deznodământ tragic în cazul tinerilor luați de apele râului Natisone. Au fost găsite trupurile fetelor
Ancheta tehnică dispusă de procurorul Letizia Puppa asupra telefonului mobil al Patriziei Maria Cormos este în curs de desfăşurare începând de sâmbătă, la Udine, în laboratorul de informatică criminalistică.