Șoferul unui camion care se deplasa dinspre Hatay spre Ankara a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu un TIR, apoi a ricoșat pe sensul opus și a lovit 9 mașini și două microbuze.
Potrivit Antena 3 CNN, accidentul teribil a avut loc sâmbătă, 6 mai, în jurul orei locale 19.00, în Hatay.
Conform primelor informații din cadrul anchetei, camionul implicat în accident a pierdut frânele, care ulterior au explodat, ducând la incendiul vehiculului. Patru vehicule au fost distruse de flăcări.
Autoritățile au trimis la fața locului numeroase echipe de intervenție, inclusiv jandarmerie, poliție, pompieri și 22 de ambulanțe.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto Antena 3 CNN