Turcia cere miercuri o anchetă independentă privind cadavrele descoperite în oraşul ucrainean Bucea, la nord-vest de Kiev, după retragerea trupelor ruse. Ankara se alătură astfel indignării la nivel Mondial.
”Imagini ale masacrului, publicate în presă, din diverse regiuni, inclusiv de la Bucea şi Irpin, lângă Kiev, sunt şocante şi triste pentru omenire”, denunţă într-un comunicat Ministerul turc de Externe, potrivit News.ro citând AFP.
Aceste imagini au indignat Occidentul şi ONU.
Comunicatul de miercuri al Ankarei este prima reacţie oficială a Turciei, în afara unui mesaj publicat luni pe Twitter de către Ambasada Turciei în Ucraina, după ce zeci de cadavre au fost descoperite, în weekend, în gropi comune şi pe străzi.
Kremlinul a respins luni ”în mod categoric” toate acuzaţiile cu privire la descoperirea acestor cadavre ale unor civili şi pretinde că imaginile publicate sunt ”false”.
Armata ucraineană a preluat controlul oraşului Bucea în urmă cu câteva zile, imediat după retragerea trupelor ruse.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat aceste crime drept ”cele mai grave crime de război” de la al Doilea Război Mondial şi drept un ”genocid”.
Occidentul a anunţat o consolidare a sancţiunilor impuse Moscovei.
Turcia, un stat membru NATO cu legături puternice atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina, s-a implicat în medieri între cele două ţări aflate în război, în vederea unei opriri a conflictului.
Foto bursa.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!