Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, i-a cerut omologului său chinez Wang Yi, într-o discuţie telefonică avută marţi, să se folosească de legăturile Beijingului cu Moscova pentru a opri invazia militară rusă asupra Ucrainei, a transmis Ministerul de Externe de la Kiev într-un comunicat, citat de Reuters, potrivit AGERPRES.
Conform comunicatului, Wang Yi i-a spus lui Dmitro Kuleba că Beijingul este pregătit să depună toate eforturile pentru a ajuta la oprirea războiului prin diplomaţie.
China, care şi-a dezvoltat relaţiile cu Moscova în ultimii ani, dar păstrând în acelaşi timp legături diplomatice cordiale şi schimburi comerciale puternice cu Kievul, a refuzat să condamne atacul Rusiei asupra Ucrainei sau să îl numească "invazie".
Discuţia dintre cei doi miniştri de externe este prima anunţată public de când Rusia a început joi atacul asupra Ucrainei. Convorbirea a fost iniţiată de Kuleba, conform Ministerului de Externe chinez.
Wang Yi a reiterat apelul Chinei la găsirea unei soluţii la criză prin negocieri, spunând că sprijină toate eforturile internaţionale care ar putea ajuta la obţinerea unei rezolvări politice, a mai precizat diplomaţia chineză.
Foto rfi.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!