Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, şi-a prezentat demisia miercuri, a anunţat preşedintele parlamentului ucrainean, Ruslan Stefanciuk, informează Reuters.
"Vă solicit să-mi acceptaţi demisia", a scris într-o misivă datată 4 septembrie popularul ministru Kuleba, una dintre marile voci ale ţării sale de la începutul invaziei ruse, potrivit AGERPRES citând AFP.
"Rada Supremă (parlamentul ucrainean - n.r.) a primit o declaraţie a ministrului afacerilor externe al Ucrainei, D.I. Kuleba, privind demisia sa", a scris Stefanciuk pe pagina sa de Facebook, conform sursei citate.
Stefanciuk a declarat că demisia urmează să fie discutată de legiuitori în curând în cadrul viitoarelor sesiuni plenare ale parlamentului, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că au loc schimbări în guvern pentru a consolida şi obţine rezultatele dorite de Ucraina.
Parlamentarii ucraineni ar urma să accepte demisia lui Kuleba - dacă nu cumva apare vreo surpriză, remarcă AFP -, deoarece în ultimele săptămâni au circulat zvonuri despre o astfel de plecare.
Masacru în Ucraina. Rușii au lansat mai multe rachete în orașul ucrainean Poltava
Foto HotNews.ro